Progres

În ultumul articol am vorbit despre cărțile pe care intenționez să le citesc în această vacanță.A trecut mai bine de o lună de când am scris articolul respectiv,așa că vreau să înregistrez progresul făcut.

Acestea sunt,deci,cărțile citite până acum:

1.Nuntă în cer-Mircea Eliade(nici de această data nu am fost dezamăgită de Eliade)

2.Academia Vampirilor(Vol.I)-Richelle Mead (Dimitri is my new fictional boyfriend)

3.Două Orfeline-Adolphe D’Ennery (O carte bună,dar ar intra mai degrabă în categoria cărților de consum,după părerea mea)

4.Îngeri și Demoni-Dan Brown (Amazing,amazing,amazing!! )

6.Inferno-Dan Brown (De cinci ori ‘amazing! ‘ .Aș putea scrie un eseu luuung despre motivele pentru care Brown este atât de genial)
945610_571713962849119_1166332293_n
Deci acestea sunt cărțile citite până acum.Lista mea va mai suferi mici modificări,în mod inevitabil.

So many books,so little time!

Lista neconvențională de lecturi

10300004_10152190483183379_7278842801949440329_n

Odată cu terminarea școlii,cred că aproape toate clasele au primit lista aceea luuunga, plină cu titluri mai mult sau mai puțin ademenitoare,gândind ‘ Oh, iar o să copiez ceva aiurea de pe net. ‘Am decis să profit de faptul că ne aflăm abia la începutul vacanței de vară pentru a vă destăinui ‘lista mea cu lecturi pentru vacanta’. Nu, nu o să găsiți ‘Ion’ pe aici. 😉

Acestea sunt cărțile pe care le-am citit deja:

1. The Fault In Our Stars-John Green (am citit-o de două ori,o ador)

2.O toaletă a la Liz Taylor- Rodica Ojog-Brașoveanu (ultima carte dintr-o serie de 5 romane polițiste-o să-mi lipsești, Melanie! )

3. Tess D’Urberville-Thomas Hardy (o dramă frumoasă care m-a impresionat profund)

4. Manuscrisul găsit la Acra- Paulo Coelho (Coptul vorbește despre singurătate,suferință,dragoste,sex,respect, și multe altele-o carte deschizătoare de orizonturi)

Cărțile pe care intenționez să le citesc în lunile care au mai rămas sunt următoarele:

1. Nuntă în cer-Mircea Eliade (unul dintre autorii mei preferați)

2.Academia vampirilor (Vol.I)-Richelle Mead

3.Două Orfeline- Adolphe D’Ennery

4.Academia vampirilor (Vol.ÎI)

5.Îngeri și Demoni-Dan Brown

6.Scrieri Alese-Doamna de Stael

7.Doamna Bovary-Gustave Flaubert (se vedem ce-i cu termenul de ‘bovarism’ 😀 )

8.An Abundance of Katherines-John Green

9. Ana Karenina-lev Nicolaevici Tolstoi

10.Love In The Time Of Cholera-Gabriel Garcia Marquez

Mi-am stabilit un goal din completarea acestei liste.Sunt curioasă dacă voi fi suficient de ambițioasă ^.^ .

Va recomand cu multă căldură cărțile acestea și aștept să aud părerile și recenziile voastre 🙂 .

Luna și alte stele

tumblr_static_wallpaper

Se apropie luna iunie. Aer de vacanță, soare, fericire.

Când aud cuvântul ‘fericire’ o anumită scenă îmi apare în minte: eu, privind cerul înstelat, întinsă pe o bluză de trening, cu părul răsfirat pe asfaltul cald. Obișnuiam să stau așa în nopțile de vară, împreună cu un vecin în vreme ce alți puști ședeau turcește în stânga și în dreapta noastră sau pe banca de vis-a-vis.

Îmi amintesc faptul că nu vorbeam despre ceva anume. Pur și simplu priveam spre minunăția care se întindea nemarginită în fața noastră. Mi se furișează în minte frunzele unui vișin care apar de undeva, de departe… un fel de ramă încropită de natură. Se lăuda.

Așa, cum stăteam pe spate și priveam luna, simțeam că amețesc. Întorceam, deci, puțin capul spre partea dreaptă și îmi lipeam obrazul de asfaltul aburind. Mă fascina felul în care stelele păreau că se reflectă în întunecimea asfaltului luminat de  către lună.Sau era doar iluminarea stradală vinovată de acea iluzie optică?Luna…îmi place să mă compar cu ea uneori. Mă seduce. Mă holbez la ea ca o bezmetică pentru a încerca să-i percep miezul cu privirea, dar tot ce văd sunt cicatricile ei, și prin asta simt că suntem una și aceeași. Cratere de toate dimensiunile se pot vedea cu ochiul liber, dar asta nu înseamnă că e mai puțin frumoasă… tocmai asta mă încânta. Acele cratere, acele stigmate reprezintă frumusețea în cea mai simplă și hipnotizantă formă. Și eu am cicatricile mele. Oh, aș putea să vorbesc despre ele ore în șir, doar să mă asculte cineva, pentru că cicatricile mele reprezintă persoana care scrie acest articol și care se întoarce în timp, cu ochii minții, pentru a se regăsi pe acea stradă, înconjurată de acei oameni. Cicatricile mele reprezintă bătălii pe care le-am pierdut, dar care rămân alături de mine, doar pentru a-mi aminti că războiul continuă. Cicatricile mele sunt dovada puterii mele. Cicatricile mele se vor înmulți de-a lungul timpului doar pentru ca, la sfârșitul zilelor mele să pot spune, victorioasă  ‘Asta am fost, asta sunt,a ici mă opresc. Am avut o viață plină de bătălii grele, dar am câștigat războiul. Sunt fericită! ‘

Leapșa

Am primit o leapșa de la Prietena mea Adelina  Acum, trebuie să vă povestesc despre un articol de pe blogul meu,  care mi-a fost mie cel mai drag.  ,,Care este articolul care ti ,,s-a lipit de suflet ”cel mai mult din tot ce ai scris pana acum si din ce motiv?”

Consider că tot ceea ce scriu reprezintă câte o părticică din sufletul meu, și, implicit, din mine, din ceea ce mă definește. Dacă ar fi să aleg un articol care să îmi placă în mod special, aș alege, probabil articolul intitulat ‘Una din acele zile’. Acesta este și primul meu articol, ceea ce îl face, în ochii mei, cel mai special, dacă pot să spun așa. Articolul a fost defapt o memorie. Îmi amintesc că tocmai fusesem la meditații pentru limba franceză când un sentiment straniu de melancolie m-a încercat, așa că am privit în sus. Ce s-a întâmplat puteți citi aici.

Acesta este, deci, articolul meu preferat. Dau mai departe leapșa Loredanei Milu și celorlalți interesați! 🙂

 

Și cu toate ac…

Și cu toate acestea, e primăvară.
Și primăvara va tulbura și aici anumite suflete; și va porunci vieților să viețuiască, iar tristețile și amintirile se vor uita, pentru că toate se uită primăvara…

Mircea Eliade, Biblioteca Maharajahului- Reportaje; Primăvara

Awakening

536732_437690366290300_852487777_nVreme de câteva zile trăiesc într-o profundă stare de beatitudine. Mă simt puternică, invincibilă chiar, imună la toate problemele, toate greutățile de zi cu zi. Trebuie să recunosc faptul că este ceva cu totul nou pentru mine. Niciodată nu am încercat aceeași senzație de fericire acută, deplină. Fredonez mai tot timpul, citesc mai tot timpul, zâmbesc mai tot timpul, sunt neobosită. Posed o energie fără asemănare, simt că totul e posibil. Nu privesc cu frică spre ziua de mâine, nu mă gândesc la aspectele negative ale vieții, mi se pare că totul e veșnic, că nu există timp sau că am, dimpotrivă, prea mult și-l irosesc. Dar e bine. Îmi face plăcere. Aud din când în când o voce abia șoptită care-mi spune că e târziu și că ar trebui să pun capul pe perna îmbietoare, sau că am teme de făcut, ori îmi atrage atenția asupra faptului că mai am câteva lucruri de bifat pe lista mea de ‘target’-uri. Din fericire, sunt prea veselă, prea plictisită pentru astfel de lucruri.

Tocmai meditez, analizez această stare de plutire în infinit, în golul vast în vreme ce las toate celelalte zgomote făcute de liceeni ignoranți sau boboci narcisiști să treacă pe lângă trupul meu care merge în linie dreaptă pe coridorul pavat cu nostalgie și speranță. Tocmai acum, când ating apogeul acestei stări de împlinire, animată de faptul că în sfârșit pot să conștientizez și să exprim în cuvinte senzația amețitoare care mă încearcă de câteva zile, privirea mi se îndreaptă spre geam. Odată ce zăresc palma care flutură plictisită un timid salut, îngheț. Timpul cu toată vastitatea și totodată limitarea lui se oprește în loc. Nu pot să respir.Plămânii-și refuză hrana indispensabilă în timp ce gândurile cad precum cioburile unei oglinzi sparte. Inima reacționează violent, cu bătăi neregulate și bruște, sufletul se trezește, somnoros.

C’est la vie

Cugetă mult și vorbește puțin. E genul de om care trece direct la fapte, care nu se obosește să-ți povestească despre desenele preferate ale copilăriei sale, care întoarce o situație pe toate părțile posibile pentru ca la sfârșit să rostească o propoziție cu subiect și predicat, lăsându-te fără cuvinte, finalizând astfel conversația. Îl privești în timp ce el nu spune nimic, ci doar studiază ceașca plină cu ceai prea fierbinte pentru a fi băut.

Mie îmi place să vorbesc, să argumentez, să expun opinii. Bineînțeles, asta nu înseamnă că judec mai puțin. Prietenii apropiați știu cele mai mărunte și neînsemnate lucruri despre mine, cuvinte spuse într-o doară, purtate de o adiere leneșă într-o seară fierbinte de vară undeva, departe. Nu pot să neg faptul că am cicatricile mele- răni pe care le port cu mândrie, iar el, de asemenea, are stigmatele lui.
Uneori, îmi privesc reflexia din proprii săi ochi și văd altă persoană, o altă ea. Auzisem tot felul de zvonuri despre această ‘ea’ și toate aveau drept încheiere aceeași propoziție- ‘L-a rănit,a suferit mult. ‘

Uneori, indiferent de numarul de persoane care roiesc în preajma mea, mă deconectez de toți și toate și privesc în gol, vreme de câteva secunde. Readuc la viață chipul celuilalt în spatele retinei, îi las vocea să-mi biciuiască sufletul, și gândesc  ‘ Concluzia noastră care ar fi? ‘ .

Circumstanțele întâlnirii noastre au fost foarte haioase. El căuta o altă ea care să-l scape de dor, eu alergam, încercam să găsesc adăpost, pentru ca fantoma unei foste iubiri să nu mă prindă din urmă.
Când ne-am întâlnit,am știut amândoi că avem ceva în comun,un ‘ceva’ îngropat adânc în inimile și gândurile noastre. Destinul, însă, a făcut ca aceasta să fie singura asemănare. Totul s-a petrecut destul de repede, presupun ca niciunul din noi nu voia să joace altă carte, să mizeze din nou pe o altă bucată de suflet. Acum ne leagă un frumos sentiment de prietenie. Nu suntem potriviți unul pentru celălalt și o știm.

972232_333140890145786_714687924_nȘtiu de asemenea că, deocamdată, el o să privească în continuare fata care citește Paulo Coelho, gândindu-se la admiratoarea lui Umberto Eco, iar că eu o să mă las învăluită de un parfum oriental-fructat total diferit de One Million-ul combinat cu un iz ușor de fum de țigară cu care eram obișnuită.