Articles for the Month of februarie 2014

Condamnați

Astăzi, din circumstanțe necunoscute de mine, colegele mele de religie penticostală (ei bine, unele dintre ele) au asistat la ora ‘noastră’ de religie, a ortodocșilor. Lecția era despre îndatoririle pe care le avem față de Dumnezeu, și, implicit, despre primele patru porunci. Toate bune și frumoase până în momentul în care domnul profesor a prezentat cea de-a doua poruncă-„Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemanare, nici să te închini lor” .

În momentul în care una din colegele de religie penticostala a început să râdă, să-și dea ochii peste cap, să facă mișto în fața argumentelor foarte logice aș putea spune ale domnului profesor, care susținea că închinarea la icoane nu reprezintă un păcat, mi-a sărit țandăra, ca să spun așa.

Da, înțeleg faptul că fiecare religie își are propriile principii, după care își ghidează enoriașii, și că acestea pot fi destul de diferite. Însă atitudinea (lipsa de respect,mai exact) colegei respective nu doar că m-a dezamăgit profund și mi-a schimbat părerea despre acea persoană pe care obișnuiam să o consider ‘de treabă’, ci mi-a și dat de gândit.

Oare noi, oamenii, în căutarea noastră disperată de iertare, și răspunsuri spirituale uităm adevăratul scop al religiei in viețile noastre? Eu, cu toate ca nu sunt genul de persoană care să meargă săptămânal la biserică, consider că religia trebuie să fie un element unificator, și nu ceva cu care să ne hrănim ego-ul, din cauza căruia să intrăm in dispute de genul ‘Cine-l cinstește cel mai mult și cel mai bine pe Dumnezeu’.

Am observat că, odată cu apusul vremurilor in care Biserica controla viețile oamenilor într-un mod barbar, lipsit de orice simț al umanității, oamenii au început să vadă religia drept o obligație, de aici rezultând ipocrizia nemărginită cu care ne confruntăm în zilele noastre. Astfel, tot mai des auzim replici de genul ‘Eu sunt un om credincios,merg la biserică in fiecare seară’ ,de la un om care nu ar da un colț de pâine unui copil al străzii, sau ‘Eu sunt de religia X, sunt un om tare bun, cu frică de Dumnezeu’ din partea unei persoane aflate la volan sub influența alcoolului.

De aceea,pentru mine, credința nu se măsoară în numărul de zile în care participi la slujbe, ci constă în faptele bune, care pornesc din suflet, în modul în care tratez și-mi respect aproapele, felul în care îmi prețuiesc viața.

Scurtă întâlnire cu trecutul

După ce mi-am privit reflexia vreme de câteva minute bune, mi-am lipit obrazul carminat- o culoare pe care nu o avusese de multă vreme- de geam, şi am închis, uşurată, ochii. Câteva minute mai târziu, când eram deja învăluită de răcoarea emanată de bucata de sticlă, am auzit zgomote de paşi sfioşi, nehotărâţi. I-am deschis şi am privit în jurul meu.
El era acolo, la câţiva metri distanţă de mine. Probabil aştepta la rând. Mi-am retras privirea şocată, de pe faţa lui după câteva secunde.

” Nu l-am simţit atât de aproape de multă vreme… ”

– Ce faci? l-am întrebat incercând să par plictisită, dar trepidațile din voce mă dăduseră de gol.
– Bine… uite, aştept, spuse el oarecum reţinut.

Nimic.

– Ce mai face sora ta?
– E bine, astăzi vine acasă.

Din nou, nimic.

M-am trezit contemplând. Nu ştiu dacă erau ochii lui, acei ochi care îmi provocaseră mulţi fluturaşi în stomac, care determinaseră mulţi fiori să-mi coboare pe şira spinării, sau dacă îmi aminteam toate motivele pentru care el nu era potrivit pentru mine.

Dintr-odată, cu o bubuitură asurzitoare, uşa s-a deschis, iar Silvia m-a grăbit înspre casă. Am întors spatele atât lui,cât și la tot ce însemnase el vreodată pentru mine, şi am urmat-o în tăcere.

Secolul XXI?!

Am decis să abordez un subiect care, în secolul XXI, este considerat tabu- homosexualitatea. Foarte multe persoane, dintr-un motiv sau altul, consideră asta ca fiind ceva ‘împotriva legilor firii’.

Din cele mai vechi timpuri, societatea a ales o serie de ‘reguli’ care să ne spună cum ar trebui să ne îmbrăcăm, ce ar trebui să spunem, cum ar trebui să gândim. Exemplul clasic-bărbat + femeie = copil. Nelămurirea mea:de ce?! De ce aceste stereotipuri? Se presupune că rasa umană este de o inteligență superioară şi că asta ne deosebeşte de animale. În cazul acesta,de ce această inteligenţă cu care unii se laudă până la Dumnezeu şi înapoi refuză să se manifeste?Preferăm să ne coordonăm vieţile după o serie de principii etichetate drept ‘normale’, pentru ce? Eu cred că este o problemă de comoditate. Un blogger s-a referit la homosexuali drept ‘persoane cu probleme de ordin psihologic’. Atât de previzibil,once again. Dacă X nu este aşa cum noi spunem că trebuie să fie, e foarte clar-persoana respectivă e nebună! Bineînţeles că trebuie să-ţi lipsească o doagă din moment ce nu te conformezi masei.

Să privim problema şi din plan religios. Aceeaşi poveste:Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia pentru ca aceştia să se reproducă şi să creeze noi indivizi. Acelaşi bărbat a hotărât să abandoneze o femeie însărcinată pentru motivele sale egoiste. Aceeaşi femeie îşi abandonează copilul nou-născut pe treptele unei case străine, sau, pe o banca dintr-un parc oarecare. De ce să lăsăm un suflet bun, care-şi doreşte un copil foarte mult, dar pe care nu-l poate avea din pricina orientărilor sexuale, să înfieze acea fiinţă lipsită de apărare?! Să o ‘molipsească’ cu homosexualitate?! Dumnezeule, curând homosexualii şi, implicit, diavolul o să suprapopuleze planeta!!!Da, există familii de heterosexuali care adoptă, de asemenea, copii. Şi restul sufletelor nevinovate ce fac? Cresc şi ajung delincvenţi sau prostituate. De ce?! Pentru că nu am permis acelei familii de oameni buni la suflet, cu posibilităţi economice şi psihice să-i adopte. Motivul? Sunt homosexuali.

Faptul că ești homosexual nu te face mai iresponsabil,ignorant,nu te transformă într-o persoană de detestat la fel cum ondulatorul nu îmi face mie bucle.Homosexual?Da!Ființă umană cu sentimente,trăiri,judecată?DA!Dacă ar fi să comparăm un hetero cu un homosexual cu siguranță am descoperi că singura diferență între cei doi nu este decât una de orientare sexuală.Eh,că un hetero poate fi extrem de narrow-minded e altă poveste.

Va pun o întrebare, dragi credincioşi: dacă este atât de greşită homosexualitatea, dacă este o abominație a naturii, de ce a permis Dumnezeu existenţa acesteia?! De ce ne-a dat suficientă inteligenţă cât pentru a lua măsuri împotriva pedofililor, dar, cu timpul, ne-a făcut să-i acceptăm pe homosexuali?! Răspunsul, cred eu, e foarte simplu: dacă tu trăieşti, Dumnezeu va trăi cu tine. Dacă tu refuzi să-ţi asumi riscurile, să-ţi trăieşti viaţa după propriile tale principii şi conduite, să faci tot posibilul pentru a fi fericit, El se va întoarce în Cerul Lui îndepărtat şi va fi doar o tema de speculaţie filozofică.

Aşa că, pentru fericirea şi sănătatea mentală a tuturor-homosexuali sau heterosexuali să ieşim măcar o dată din zona noastră de confort şi să recunoaştem că sunt forţe dincolo de puterile noastre de înţelegere, că fiecare are dreptul de a trăi viaţă care şi-o doreşte, în modul în care şi-o doreşte, că un bărbat se poate îndrăgosti de alt bărbat şi poate iubi cu aceeaşi pasiune cu care tu, omule ‘normal’ iubeşti o femeie.

Respect!

În momentul în care cineva te respectă, tu îi datorezi, la rândul tău, respect acelei persoane. Iar dacă cineva te desconsideră, tu, în schimb, o să respecţi acea persoană. De ce? Pentru că nu vei lăsa sufletul murdar al altcuiva să te abată de la convingerile tale, de la buna ta educaţie.

Nu stiu…

Priveam, amuzată, faţa colegului meu de banca, în timp ce mă întorceam de la catedră. Tocmai predasem un eseu. Tema acestuia? Iubirea.

-De ce nu vii pe partea cealaltă?!Ştii bine cât de mult urăsc să mă înghesui în banca de fiecare dată!

Colegele din stânga se uită la el, vizibil iritate. Cele din spate izbucnesc în râs.

-Va rog să rezolvaţi exerciţiile de la pagina X până verific eseul colegei voastre! , strigă profesoara, în timp ce deschide, cu mişcări delicate, micul ei penar din care scoate un pix roşu.

Peste un sfert de ora, poate mai puţin, mă roagă să merg la catedră.

-Felicitări, spune ea blând. Ai făcut o treaba foarte bună! Ai un 10 pe data de azi.

-Un 10?! întreb vădit surprinsă. Eu îl consider puţin cam…fals, având în vedere că nu cred in ceea ce am scris. Nu ştiu nimic despre subiectul dat.

-Poftim?! mă întreabă dânsa şocată. Cum ai putea să scrii despre ceva în care nu crezi?!

-Ştiu doar că nu cred în ceea ce am scris. Şi că nu ştiu nimic despre iubire.404640_233339750125901_898447753_n

Nu sunt atât de…

Nu sunt atât de săracă, încât să nu am ceva de dăruit din puţinul meu.
Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de ea.
Nu sunt atât de săracă, încât să nu am lacrimi pentru a plânge alături de un prieten.
Nu sunt atât de săracă, încât să uit să râd în hohote,chiar şi atunci când am necazuri.
Nu sunt atât de săracă, încât să nu am o mângâiere pentru un suflet îndurerat.
Nu sunt atât de săracă, încât să nu mai cred în oameni doar pentru că unii m-au minţit.
Nu sunt atât de săracă, încât să nu pot ierta.
Nu sunt atât de săracă, încât să-mi pierd valorile.
Nu sunt atât de săracă, încât să ţin braţele încrucişate,în loc să ofer o îmbrăţişare.
Nu sunt atât de săracă, încât să raportez totul la ‘eu’.
Dar cu regret constat că sunt prea mulţi săraci în jur…