Awakening

536732_437690366290300_852487777_nVreme de câteva zile trăiesc într-o profundă stare de beatitudine. Mă simt puternică, invincibilă chiar, imună la toate problemele, toate greutățile de zi cu zi. Trebuie să recunosc faptul că este ceva cu totul nou pentru mine. Niciodată nu am încercat aceeași senzație de fericire acută, deplină. Fredonez mai tot timpul, citesc mai tot timpul, zâmbesc mai tot timpul, sunt neobosită. Posed o energie fără asemănare, simt că totul e posibil. Nu privesc cu frică spre ziua de mâine, nu mă gândesc la aspectele negative ale vieții, mi se pare că totul e veșnic, că nu există timp sau că am, dimpotrivă, prea mult și-l irosesc. Dar e bine. Îmi face plăcere. Aud din când în când o voce abia șoptită care-mi spune că e târziu și că ar trebui să pun capul pe perna îmbietoare, sau că am teme de făcut, ori îmi atrage atenția asupra faptului că mai am câteva lucruri de bifat pe lista mea de ‘target’-uri. Din fericire, sunt prea veselă, prea plictisită pentru astfel de lucruri.

Tocmai meditez, analizez această stare de plutire în infinit, în golul vast în vreme ce las toate celelalte zgomote făcute de liceeni ignoranți sau boboci narcisiști să treacă pe lângă trupul meu care merge în linie dreaptă pe coridorul pavat cu nostalgie și speranță. Tocmai acum, când ating apogeul acestei stări de împlinire, animată de faptul că în sfârșit pot să conștientizez și să exprim în cuvinte senzația amețitoare care mă încearcă de câteva zile, privirea mi se îndreaptă spre geam. Odată ce zăresc palma care flutură plictisită un timid salut, îngheț. Timpul cu toată vastitatea și totodată limitarea lui se oprește în loc. Nu pot să respir.Plămânii-și refuză hrana indispensabilă în timp ce gândurile cad precum cioburile unei oglinzi sparte. Inima reacționează violent, cu bătăi neregulate și bruște, sufletul se trezește, somnoros.

Leave a reply