Articles

Awakening

536732_437690366290300_852487777_nVreme de câteva zile trăiesc într-o profundă stare de beatitudine. Mă simt puternică, invincibilă chiar, imună la toate problemele, toate greutățile de zi cu zi. Trebuie să recunosc faptul că este ceva cu totul nou pentru mine. Niciodată nu am încercat aceeași senzație de fericire acută, deplină. Fredonez mai tot timpul, citesc mai tot timpul, zâmbesc mai tot timpul, sunt neobosită. Posed o energie fără asemănare, simt că totul e posibil. Nu privesc cu frică spre ziua de mâine, nu mă gândesc la aspectele negative ale vieții, mi se pare că totul e veșnic, că nu există timp sau că am, dimpotrivă, prea mult și-l irosesc. Dar e bine. Îmi face plăcere. Aud din când în când o voce abia șoptită care-mi spune că e târziu și că ar trebui să pun capul pe perna îmbietoare, sau că am teme de făcut, ori îmi atrage atenția asupra faptului că mai am câteva lucruri de bifat pe lista mea de ‘target’-uri. Din fericire, sunt prea veselă, prea plictisită pentru astfel de lucruri.

Tocmai meditez, analizez această stare de plutire în infinit, în golul vast în vreme ce las toate celelalte zgomote făcute de liceeni ignoranți sau boboci narcisiști să treacă pe lângă trupul meu care merge în linie dreaptă pe coridorul pavat cu nostalgie și speranță. Tocmai acum, când ating apogeul acestei stări de împlinire, animată de faptul că în sfârșit pot să conștientizez și să exprim în cuvinte senzația amețitoare care mă încearcă de câteva zile, privirea mi se îndreaptă spre geam. Odată ce zăresc palma care flutură plictisită un timid salut, îngheț. Timpul cu toată vastitatea și totodată limitarea lui se oprește în loc. Nu pot să respir.Plămânii-și refuză hrana indispensabilă în timp ce gândurile cad precum cioburile unei oglinzi sparte. Inima reacționează violent, cu bătăi neregulate și bruște, sufletul se trezește, somnoros.

Spain and me(1)

Îmi amintesc de persoana care eram acum câteva luni…sau poate a trecut un an de atunci?!Atât de confuză, de rănită.Tot ce voiam era să scap, să plec din oraşul în care am petrecut momente frumoase alături de anumite persoane care, la timpul acela, nu mai făceau parte din viaţa mea(şi nici acum nu mai fac).Din fericire, oportunitatea s-a ivit, aşa că am profitat de ea-astfel, am ajuns în Spania, o ţară de-a dreptul minunată, aş putea spune.Fără să-mi dau seama, fiecare zi mă schimba câte puţin.Acea luna petrecută acolo a fost plină de revelaţii.Nu a fost o persoană, sau un loc anume.Pur şi simplu plimbări lungi pe malul mării, pe străzi înguste pline de necunoscuţi de toate naţionalităţile.Nu, atunci când m-am întors acasă nu am început să mă îmbrac diferit, să vorbesc diferit(poate doar puţin mai repede) sau să renunţ la vechile obiceiuri.Sunt schimbată dar sunt tot…eu.Acea luna petrecută în străinătate mi-a dat ocazia să fac puţină curăţenie în sufletul meu.Astfel, am șters orice urmă a persoanelor pe care le-am numit cândva ‘prieteni’, mi-am dat seama cine este demn de acest ‘titlu’, cât de mult înseamnă pentru mine familia, că trebuie să spun ‘Te iubesc’ şi ‘Mi-e dor’ mai mult, şi că trebuie să demostrez acestea prin fapte-cuvintele nu sunt niciodată îndeajuns(o altă ‘lecţie’ învăţată).Cândva, sub soarele arzător, pe plajele Mediteranei am realizat cât de valoroasă sunt, am învăţat să mă iubesc şi să mă respect, să nu mă mulţumesc niciodată cu mai puţin decât merit.Unii pot numi asta aroganţă sau narcisism, dar să privim lucrurile în felul următor-dacă TU nu te iubeşti pe tine însuţi…cine o va face?2013-09-03 15.05.49-1-1